spitalele trec in administratia locala..

Discutii diverse despre orasul Macin.

spitalele trec in administratia locala..

Mesajde razwin pe 25 Feb 2010 12:06

Ministerul Sănătăţii va finaliza până la data de 1 iulie 2010 transferul unităţilor sanitare publice cu paturi către administraţia locală.

25.02.2010 / Ministerul Sanatatii


o Noua formă de organizare a sistemului sanitar, descentralizarea, va însemna echitate în finanţare, şi sustenabilitatea finanţării serviciilor medicale


o Prin descentralizare comunităţii locale vor avea posibilitatea să se implice în dezvoltarea sistemului sanitar şi să decidă pentru comunitatea pe care o reprezintă. Acest lucru va duce la investiţii în infrastructură, posibilitatea plăţii suplimentare a medicilor, unde este cazul şi atragerea de fonduri europene în sectorul sanitar în anii următori



“Descentralizarea reprezintă în acest moment, pentru România, una dintre soluţiile de eficientizare, dar şi de asigurare a transparenţei decizionale. Descentralizarea spitalelor este unul dintre obiectivele principale ale Ministerului Sănătăţii pentru anul 2010 şi un punct important în Programul de Guvernare şi rapoartele Băncii Mondiale pentru domeniul sanitar. Chiar dacă termenul vi se pare demonetizat şi l-aţi auzit probabil în discursurile mai multor miniştri, eu cred că descentralizarea reprezintă procesul care va putea duce la stabilizarea sistemului sanitar, poate înseamna mai multă echitate, mai multă sustenabilitate şi cost-eficienţă”, a declarat astăzi ministrul Sănătăţii, CSEKE Attila, într-o conferinţă de presă


Ministrul Sănătăţii a subliniat faptul că descentralizarea unităţilor sanitare se va face numai după consulatarea sindicatelor, a reprezentanţilor asociaţiilor oraşelor şi municipiilor, a asociaţiilor de pacienţi şi a tuturor celor care vor fi implicaţi în acest proces. Ministrul a asigurat că procesul demarat de MS nu va însemna abandonarea sistemului medical pe umerii comunităţilor locale. Ministerul Sănătăţii îşi va păstra şi consolida rolul firesc de strateg şi formator de politici publice.

Procesul de descentralizare a sistemului sanitar a demarat în această săptămână prin identificarea unităţilor sanitare ineficiente şi reorganizarea acestora, concomitent cu reducerea numărului de paturi şi a personalului administrativ. Trei echipe ale Ministerului Sănătăţii (conduse de către secretarii de stat) se află în teritoriu pentru a analiza structura organizatorică a fiecărei unităţi sanitare în parte şi a face o evaluare pe baza acestor date. Evaluarea realizată va contribui la realizarea unui Plan Naţional General privind Spitalele şi la o serie de planuri regionale de asistenţă medicală care vor ajuta la crearea tabloului exact şi complet a ceea ce trebuie să rămână în sistemul serviciilor de sănătate. Finalizarea acestei activităţi este prevăzută în trimestru 2 al acestui an.


Ministerul Sănătăţii a întocmit şi Lista cu unităţile transferabile. Din cele 439 unităţi sanitare publice existente în prezent pe teritoriul României, MS propune transferul către autoritatea locală a unui număr de 373 unităţi. MS propune să rămână sub managementul său nu mai puţin de 66 unităţi sanitare: 23 de institute publice, 11 spitale clinice judeţene de urgenţă (cele din centrele universitare), 9 spitale clinice municipale de urgenţă (tot în centre universitare), 8 spitale cu profil de psihiatrie şi 15 spitale monospecialitate.


Prin transferul către autorităţile locale se urmăreşte şi creşterea autonomiei spitalelor din punct de vedere managerial. De la 1 iulie a.c., autorităţile locale vor avea în administrare logistică, financiară şi umană mare parte dintre unităţile sanitare publice. Managerul din aceste unităţi va încheia contractul de management cu reprezentanţii conducerii administraţiei locale şi nu cu ministrul Sănătăţii, aşa cum se întâmplă în prezent. După 1 iulie a.c., concursurile pentru ocuparea funcţiilor de manager vor fi organizate de către autorităţile publice locale sau judeţene.


“Am spus-o şi o mai repet, ministrul Sănătăţii nu va reuşi niciodată să fie administratorul a peste 400 de unităţi sanitare şi nici nu este rolul său acesta”, a declarat ministrul Sănătăţii.

În cadrul procesului de descentralizare se va păstra sistemul de conducere a spitalelor, respectiv funcţia de manager, comitet director şi consiliul consultativ al spitalelor.



Din punct de vedere financiar, descentralizarea trebuie sa aibă în prim plan cele mai importante două principii ale unei politici de sănătate, şi anume: echitate în finanţare, şi sustenabilitatea finanţării serviciilor medicale. Descentralizarea se va realiza numai după egalizarea tarifelor pe caz ponderat (TCP). Deja în Normele Metodologice vom reglementa această inechitate de finanţare care persistă de ani buni.

Procesul de descentralizare nu va duce la disponibilizări în cadrul personalului medical – şi aşa insuficient. Analizăm însă situaţia personalului TESA şi administrativ.



--------------------------------------------------------------------------------

LaMedic.ro : Site dedicat informarii medicale. la-Bucuresti.ro : Site dedicat informarii bucurestenilor. laZiar.ro : Ziare si reviste. la-Televizor.ro : Televiziuni

©2010
razwin
 
Mesaje: 41
Membru din: 26 Apr 2009 17:27


Inapoi la Diverse

Cine este conectat

Utilizatorii ce navigheaza pe acest forum: Niciun utilizator inregistrat si 1 vizitator