de sorina ene pe 21 Aug 2009 02:41
Eu nu consider emigrarea o experienta,este un mod de a trai.Persoanele emigreaza din motive diferite pe care cred ca nu are sens sa le indic(le cunoastem toti).Eu sunt in Italia de 7 ani,mai precis la Roma impreuna cu sotul si fata noastra.Ce pot sa spun, in primi ani nu a fost usor,singuri, fara rude, prieteni,dar cu timpul lucrurile au intrat in normal. N-am sa uit niciodata prima zi de scoala a Roxanei(avea 9 ani),am lasat-o intr-o clasa plina de copii curiosi care vorbeau o limba pe care ea nu o intelegea.Am plecat de acolo cu ochii in lacrimi intrebindu-ma daca am facut bine sau nu ca am adus-o in Italia.In primele zile ii spuneam mereu ca daca ei nu ii place ne intoarcem la Macin.Dar am avut noroc, cu ajutorul invatatoarelor si datorita spiritului ei de adaptare totul a fost bine.Acum vorbeste o italiana perfecta,cinta intr-un cor,cinta la flaut travers si merge la unul dintre liceele artistice renumite din Roma(vrea sa devina arhitect), cu alte cuvinte suntem mindri de ea. A, inca o chestie nu ii este rusine ca este romanca pentru ca daca negi locul unde te-ai nascut te negi pe tine insuti.
Altceva ce sa mai spun, sotul meu a avut norocul sa invete o meserie si acum dupa diferite cursuri si multa practica lucreaza ca tehnic frigotehnist cu un salariu mai mult decit decent, iar eu dupa citiva ani de munca tipica de emigranta la 35 de ani m-am inscris la facultatea de Sociologie la universitatea La Sapienza la Roma si sper ca anul viitor sa termin.
Din pacate in Macin nu am mai fost de 2 ani,dar cind i-mi este dor inchid ochii si imaginar ma plimb pe toate strazile.
Un salut
p.s. Eu si Roxana cintam intr-un cor multietnic(mare parte italieni) si i-am invatat un cintec popular " Saraca inima mea", cine vrea sa asculte il pot trimite e-mail.