Hoteluri de trei stele, pensiuni de bun simţ, campinguri, centre de informare turistică şi câteva sute de turişti pe lună. Iată o perspectivă interesantă pentru oraşul Măcin, situat întâmplător lângă unul dintre cele mai importante parcuri naţionale din ţară.
Că vor sau nu să creadă politicienii momentului, tot timpul foarte ocupaţi cu chestiuni de "maximă importanţă pentru ţară", această zonă are un potenţial care ar putea aduce Măcinul pe lista celor mai importante centre turistice din România. Aşa se întâmplă în orice ţară civilizată din Europa, unde zonele naturale protejate sunt automat atractive pentru turişti. Mai mult, aici se poate face turism ştiinţific, având în vedere că zona este destul de puţin exploatată.
Strategie da, turişti nu Parcul Naţional Munţii Măcin este foarte cunoscut de către oamenii de ştiinţă din ţară şi din străinătate şi reprezintă un reper de cercetare important pentru ornitologi sau geologi. Sunt sute de specialişti care nu ar refuza să vină aici doar şi pentru câteva zile. Sunt sute de fotografi profesionişti care, la fel, ar da bani buni să ajungă la Măcin. Aşa se face că site-urile care fac referire la Parcul Naţional Munţii Măcin sunt foarte vizitate, mai puţin de turiştii de weekend şi mai mult de alpinişti, ornitologi amatori sau cercetători.
Chiar dacă interesul acestora este foarte mare, administraţia locală Măcin abia acum a reuşit să aducă bani pentru refacerea infrastructurii minime, iar despre crearea unei reţele turistice nici nu poate fi vorba. Încă…
"Noi am demarat mai multe proiecte de refacere a infrastructurii prin 2006-2007 şi abia acum am primit finanţările. Lucrările vor începe în această primăvară, spune primarul Andone Ichim. Cât despre spaţii de cazare, avem intenţii… însă acum singurul loc unde se pot caza turiştii este internatul liceului din oraş, care oferă condiţii minime".
Cât despre planuri şi strategii, acestea există, însă vor mai dura cel puţin patru ani până când primele verigi de dezvoltare a oraşului turistic Măcin vor fi vizibile.
"Strategia noastră este pe termen lung, dar eu cred că în următorii patru ani zona de protecţie a parcului şi de accesibilitate în parc va fi una foarte atractivă. În acelaşi timp, vom începe să construim vile şi pensiuni agroturistice care să atragă forţa de muncă. Deja am discutat în Consiliul Local despre asta şi în viitorul apropiat vom putea pune la dispoziţia investitorilor o zonă unde vor putea construi pensiuni", a spus primarul Andone Ichim.
Idei europene, încă neaplicate
Turismul nu este singura posibilitate de dezvoltare economică a zonei Măcin. Agricultura ecologică a devenit deja interesantă pentru fermierii de aici, care deja au reuşit să acceseze fonduri europene
"Am avut întâlniri cu specialiştii de mediu, cu agricultori, şi toţi au înţeles că în această zonă trebuie să se realizeze o agricultură bio. Sunt câţiva fermieri care au beneficiat deja de finanţări pentru obţinerea etichetei ecologice şi, mai mult decât atât, promovăm protecţia mediului în şcoli.
Strategia de dezvoltare a oraşului Măcin are, de fapt, două componente: crearea unei reţele agricole care să valorifice potenţialul agricol al oraşului, iar a doua este dezvoltarea unui parteneriat cu Administraţia Parcului Naţional Munţii Măcin pentru crearea unui sistem de atragere a turiştilor şi promovarea serviciilor turistice în oraşul Măcin. Dacă noi vom reuşi să valorificăm potenţialul acestei zone, aceasta se va dezvolta.
Nu putem să facem din oraşul Măcin unul industrial şi este nefiresc să vrem să protejăm Parcul Naţional Munţii Măcin şi să ne gândim la anumite investiţii care ar putea afecta această zonă. Suntem foarte interesaţi, însă, de investiţiile în agricultura ecologică sau agroturism".
De unde a "copiat" administraţia publică Măcin modelul european? Chiar din Germania, Austria şi Slovenia, unde aceştia au fost şcoliţi să transforme zona într-un brand eco, fie că este vorba de agricultură sau ecoturism.
"Am văzut în alte ţări că sunt zone în care se trăieşte numai din turism şi chiar foarte bine. Deci, marea majoritate a familiilor din zone asemănătoare Măcinului trăiesc exclusiv din turism. Este important ca noi să formăm tinerii să dezvolte această activitate. Am depus un proiect de popularizare a parcului şi de atragere a specialiştilor deja pregătiţi pentru asta. Dacă vom reuşi să facem asta, vom face un centru turistic în imediata vecinătate a parcului. Dacă veniţi vara la Măcin, veţi vedea că sunt foarte mulţi turişti din Germania, din Austria, care vin aici cu rulotele. Pe site-urile de pe internet, Parcul este mai cunoscut decât de oamenii din Măcin", mai spune primarul oraşului Măcin.
Însă, de la strategii şi proiecte la transformarea zonei Măcin într-un brand va mai trece multă apă pe Dunăre. Cu siguranţă că turiştii nu vor întârzia să apară dacă vor avea locuri de cazare decente şi dacă aici vor putea face cercetare ca în Occident.
Obiectiv Tulcea